Maria Gherle a câştigat Elite Model Look 2010.
Cu o tradiţie de 38 de ani, Elite Model Look, concursul în cadrul căruia sunt alese modele cu potenţial, şi-a desemnat câştigătoarea din România. Ea se numeşte Maria Gherle, are 15 ani şi va reprezenta ţara noastră în competiţia mondială de la Shanghai, de pe 10 octombrie, a cărei miză este, în afara prestigiului internaţional, un total al premiilor acordate de 325 de mii de dolari.
Ediţia din 2010 a prestigioasei competiţii a fost, şi de această dată, un maraton care a durat 4 luni şi a cuprins 9 oraşe din ţară. La finalul perioadei, organizatorii au vizualizat aproximativ 3.000 de cereri de înscriere online, dintre care, la preselecţia propriu-zisă, s-au prezentat aproape 1.200 de pretendente. Numai 15 dintre ele au ajuns, vineri seară, pe scena de la Howard Johnson. Maria a fost selecţionată de juriul format din profesionişti ai modei, fotografi, critici de specialitate şi stilişti, cărora li s-a alăturat, în calitate de preşedinte, Michaela Quesada, cea care caută frumuseţi pentru Elite de peste 15 ani.
Se poartă natural.
Câştigătoarea din acest an va ajunge la Shanghai pe 1 octombrie, unde va urma un stagiu de pregătire până pe 10 octombrie, când va avea loc finala mondială.
„Criteriile de selecţie au fost, în primul rând prospeţimea şi naturaleţea”, a declarat Michaela Quesada.
Aşadar, cu excepţia unei singure concurente, care avea părul vopsit, toate participantele au fost ”100% naturale”, fără implanturi sau alte artificii foarte la modă astăzi.
Pentru că în utimul an presa a subliniat în repetate rânduri că tendinţa de a se înfometa, pe care o manifestă tot mai multe tinere care visează să devină modele, a dus la un număr crescut de cazuri de anorexie, organizatorii Elite Model Look au precizat că nu încurajează sub nicio formă acest gen de comportament extrem.
”Noi încuajăm fetele să fie în primul rând sănătoase şi nu acceptam niciun fel de dietă drastică”, a afirmat reprezentanta Elite Model Look.
Nu a fost însă o problemă pentru cele 15 prticipante să se înscrie în standardele de frumuseţe, mai ales că vârsta le recomanda în acest sens. Fetele, care aveau între 13 şi 18 ani şi înălţimi ”ameţitoare” pentru vârsta lor – între 1,75 şi 1,82 -, au afişat pe catwalkul improvizat la hotelul Howard Johnson multă încredere în sine şi chiar profesionalism, deşi nu sunt încă modele.
Pentru că nu a fost un concurs de Miss, deşi nu au lipsit cele trei probe cu tradiţie în cadrul unei competiţii de gen – ţinută de zi (oferită de Norina Stoica), costum de baie ( de la Accessorize) şi ţinută de seară (semnată Agnes Toma) – candidatele nu au fost supuse la testul răspunsului fulger la întrebările juriului.
”Ritualul probei de inteligenţă vine din anii ’50, când se încerca să se demonstreze că frumuseţea şi inteligenţa merg mână în mână”, a explicat Alin Gălăţescu, directorul artistic al evenimentului şi membru al juriului profesioniştilor în modă.
Cu toate acestea, finalul concursului nu a diferit cu mult de acela al unei competiţii de Miss, lipsindu-i doar eşarfa şi coroniţa care să ateste frumuseţea. În rest, lacrimile şi emoţiile au fost ”la locul lor”, mai ales în ceea ce o priveşte pe câştigătoare.
”Nu îmi vine să cred ce mi se întâmplă. Atâtea emoţii nu am avut în viaţa mea”, a spus Maria. ”Concursul a fost unul corect şi, dacă privesc în urmă, îmi dau seama că totul a fost frumos”, a adăugat câştigătoarea Elite Model Look din acest an.
Iar pentru că gusturile nu se discută, cel de-al doilea juriu, al jurnaliştilor, a avut o altă favorită, pe care a votat-o în unanimitate – Patricia Eftimie, în vârstă de 14 ani.
”Am avut o misiune grea, mai ales că sarcina juriului este în primul rând aceea de a anticipa potenţialul viitoarei câştigătoare. Noi am ales, însă nu putem şti cu exactitate ce se va întâmpla la finala de la Shanghai, mai ales că, de la an la an, standardele se schimbă şi este greu de anticipat pe cine va aprecia juriul internaţional”, este de părere Razvan Dinu, blogger de lux şi membru al juriului presei.
La finalul serii de vineri, cinci din cele cincisprezece fete au plecat acasă cu braţele pline de flori şi cu visuri îndreptate către cele mai râvnite podiumuri de modă. Se văd precum Alina Puşcău, câştigătoarea Elite Model Look 1998, acum un top model de renume internaţional, sau Andreea Raicu, premiata din 1995, care continuă să cocheteze cu modellingul.
Câştigătoarele Elite Model Look 2010 sunt:
Maria Gherle - locul 1 - marea câştigătoare şi contract de reprezentare cu Elite World
Anita Badea - locul 2 şi contract de reprezentare cu Elite Europe
Alina Gheban - locul 3 - Elite Europe
Patricia Eftimie - premiul presei
Crina Camilar - Premiul special Rowenta / "cel mai frumos păr"
Înfiinţată în 1972 la Paris, Agenţia Elite a lansat de-a lungul timpului top-modele precum Cindy Crawford, Claudia Schiffer, Karen Mulder şi Linda Evangelista.
ALTE ARTICOLE :
CITESTE SI :
Jean Paul Gaultier- Viața și cariera, Colectii + Galerie foto
Costumul de baie intreg, din nou la moda! + galerie foto
Beneficiile fizice a unei diete echilibrate.
Exprimarea stilului personal.
Ce tinuta sa purtam la botine?
Pantofi si cizme - sezonul toamna-iarna 2010/2011
Rochia de mireasa cu buzunare, un must-have al anului 2010
Tatuajele-bijuterii, cel mai nou trend in materie de accesorii.
John Galliano reinventeaza Vagabondul
Tehnologia 3D se extinde din cinematograf în şifonier.